În Creta, Mitologia, Arheologia și Istoria se împletesc,
construind punți subtile între memoria ancestrală, imaginație și faptele
consemnate de-a lungul timplui. Istoria Cretei este foarte veche, avându-și
rădăcinile în miturile și legendele primordiale, când Zeus, regele zeilor și al
oamenilor, s-a născut într-o peșteră din Muntele Dikti. Mai târziu, Creta a
devenit regatul lui Minos - fiul nemuritorului Zeus și al prințesei feniciene Europa - și
astfel, un tărâm de glorie, venerat în mitologia greacă.
Descoperirile arheologice arată că insula a fost
locuită de oameni încă de acum cel puțin 130.000 de ani, în Epoca Paleoliticului, iar vetre de așezări organizate sunt înregistrate din Neolitic (7000-3000 î.Hr.). În Epoca Bronzului Mijlociu, Creta a fost
centrul unei grandioase civilizații numită ”minoică” (adjectiv derivat din
numele Minos), ce a cunoscut apogeul aproximativ din 2000 î.Hr. până la distrugerea ei totală în jurul
anului 1450 î.Hr., din cauze incerte - conflict armat sau cataclism natural -,
pentru care nu există un consens între cercetători. Astăzi, milioane de turiști
vizitează complexele palațiale și siturile arheologice din Knossos, Phaistos, Malia, Zakros sau Kydonia - doar pentru a le menționa pe cele mai importante - și muzeele de
istorie din orașe, dornici să exploreze rămășițele uimitoare ale acestei
strălucitoare civilizații timpurii, considerate drept leagăn al celei grecești
și europene.
Călătorind înapoi în timp, vedem că multe civilizații
și culturi și-au lăsat semnele pe această insulă, atât pe cele ale măreției,
cât și ale degradării. De la o perioadă istorică la alta, atacurile, asediile, invaziile
și secolele de dominație au dovedit interesul puterilor expansioniste precum romanii,
arabii, venețienii, otomanii, pentru bogăția Cretei și poziția geostrategică,
la granița a trei continente și patru mări.
După stingerea supercivilizației minoice, insula a
fost cotropită și, în cele din urmă, cucerită de triburile războinice aheene și
dorice, intrând în așa-numita perioadă a Epocii
Întunecate (1200 î.Hr. - 800 î.Hr.). Pentru a se proteja, locuitorii zonelor
de coastă s-au refugiat în munți, construind orașe fortificate, imposibil de
cucerit, precum Karfi, Flektro, Kastro by Kavoussi, Azorias, Vrondas,
Kastrokefala, Kyrimianos, Fratiani Kefala etc.
Epoca
Elenistică Clasică a început secolul al VIII-lea î.Hr. și a durat până la cucerirea insulei de către romani în anul 69 î.Hr. În
această perioadă, peste ruinele palatelor minoice, înfloresc orașe grecești independente
și autonome - Gortyn, Eleftherna, Cydonia, Pylos, Praisos și altele -, care
stabilesc schimburi comerciale și alianțe între ele, formând o uniune politico-administrativă
cu sediul în Knossos.
Ca provincie vasală în timpul primei Ocupații Romane (69 AC - 330 AC), populația
insulei acceptă influența creștinismului și, prin intermediul Apostolului Pavel și al discipolului sau, Tit, și își fondează prima biserică creștină. Din 395 d.Hr.,
Creta este încorporată în Imperiul Roman de Răsărit și cunoaște o perioadă pașnică
și fericită numită Epoca Bizantină,
din care bogăția și rafinamentul cultural sunt încă vizibile în frumoasele
pardosele de mozaic sau în frescele bazilicelor, capelelor și mănăstirilor construite atunci.
Sub Stăpânirea
Arabă (824-961 d.Hr.), Creta a cunoscut o largă expansiune comercială și
agricolă, servind în același timp ca bază și refugiu pentru flotele de pirați
și ca principală piață de sclavi pentru Orient. Venețienii (1205-1669) au modernizat fortărețele vechi construite
de arabi, au ridicat noi castele și așezări fortificate, având o influență
semnificativă asupra arhitecturii, artei și literaturii din Creta. Dominația otomană opresivă (1669-1898),
a fost caracterizată de lupte și revolte eroice de lungă durată, încheiate victoria
Marii Revoluții Cretane, al cărui început este comemorat astăzi de „Ziua Independenței”, sărbătoriă de greci în fiecare an, pe 25 martie.
După o scurtă perioadă de autonomie, în 1913,
Creta s-a unit cu statul independent grec,
împlinind astfel visul de secole al locuitorilor săi. Insula a jucat un rol
major în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, când a devenit forțat teatrul operațiunilor militare ale
armatei naziste germane, în același timp, scriind o pagină dramatică a mișcării
de rezistență a populației civile.
În ciuda atâtor întorsături istorice și influențe
culturale, Creta a reușit să-și modeleze un caracter unic și puternic, întruchipând
sinergia dintre trăsăturile ei tradițional-rustice cu cele modern-cosmopolite. Aici, oamenii par
conectați cu memoria ancestrală a pământului în care-și au rădăcinile, cu
impunătoarea istorie și moștenire culturală a poporului elen și cu sursa de
inspirație divină, etern generatoare de viziuni creatoare, originalitate în
gândire și frumusețe în exprimarea artistică.
