Mai aproape de tradițiile și stilul de viață cretan
Din punct de vedere meteorologic, luna noiembrie este luna surprizelor.
Deși pot fi unele zile ploioase sau cu rafale puternice de vânt nordic, vremea
nu este foarte rece. Temperaturile medii se situează undeva la 20°C -21°C, iar
noaptea la 13°C -14°C, cu valori mai scăzute în zonele de deal si montane.
Ziua, plimbările pe plajă sunt o plăcere și, cu un pic de curaj, încă se mai
poate face baie în mare, apa menținându-se la o temperatură de 20°C. E bine să
fiți pregătiti cu haine potrivite de ploaie și vânt, dar așteptați-vă și la
zile însorite, cu temperaturi de 25°C, în care puteți purta un tricou cu mânecă
scurtă și o jachetă lejeră pe spate. Lumina diurnă durează între orele 7:00 și
18:00 în prima parte a lunii și până la 17:00 în ultima parte.
Luna noiembrie este foarte potrivită pentru excursii prin insulă. Turismul de
masă este deja încheiat în această perioadă a anului. Popularele stațiuni de pe
coasta nordică și sudică sunt închise și întreaga insulă este liniștită, gata
de hibernare. Zborurile charter sunt întrerupte sezonier. Doar zborurile
regulate, feriboturile și câteva nave de croazieră ocazionale ajung la
Heraklion și Chania, cele două porți principale ale insulei. Obiectivele
turistice renumite, în continuare deschise, sunt aproape pustii și uitate, dar orașele devin încă și mai
animate cu studenți și localnici. Acum puteți îmbrățișa cu adevărat viața în stil cretan și, dacă doriți să explorați natura și locurile izolate de pe
insulă, luați-vă hanoracul și ghetele de drumeție și pregătiți-vă de distracție
și aventură!
Iată câteva sugestii despre cum să vă petreceți timpul, dacă vă place ideea de a vizita Creta în noiembrie:
Printre cele mai familiare scene din mediul rural sunt plantațiile de
măslini, cu frunzele lor verzui-argintii ce freamătă în adierea brizei. În
toată Grecia și Creta, măslinul este un copac sacru, miturile ancestrale,
legendele și poveștile populare prezentându-l ca un simbol al păcii, al
înțelepciunii și al vieții. Cultivarea măslinilor datează din 4.000 î.Hr.,
fiind practicată sistematic de țăranii cretani, care și-au lăsat moștenire
pământul și au păstrat tradițiile, din generație în generație.
Sezonul de recoltare a măslinelor începe la sfârșitul lunii octombrie /
începutul lunii noiembrie și continuă de obicei până la jumătatea lunii
ianuarie. Dintre toate lucrările agricole din calendarul anual, aceasta este
una dintre cele mai solicitante din punct de vedere fizic și totuși, așteptată
cu nerăbdare de către localnici. Mulți orășeni își iau vacanță de la slujbă
pentru a participa la recoltarea măslinelor în livada de la țară a familiei
lor. Practica tradițională constă în desprinderea măslinelor coapte de pe ramuri
cu bețe sau greble de mână, dar în livezile mari și moderne se folosesc dispozitive mecanice de scuturare a copacilor. Pentru cretani, culegerea
măslinelor împreună cu familia, prietenii, vecinii, zilierii și vizitatorii
este o muncă veselă și revigorantă, care oferă sentimentul de comuniune și
legătură indisolubilă cu pământul.
Unele ferme turistice organizează ore de recoltare a măslinelor, excursii la producătorii de ulei de măsline, ateliere de degustare a uleiului de măsline și de gătit sănătos, precum și de preparare a produselor cosmetice de casă cu ulei de măsline.
Tururi culinare prin orașe
Iarna, când stațiunile turistice sunt în mare parte închise, insularii
sunt concentrați în interiorul orașelor. Pentru vizitatori, acum este un moment
propice pentru a afla mai multe despre stilul de viață cretan, a descoperi secretele
delicioaselor produse și a bogatei bucătării cretane și pentru a se răsfăța cu
aromele mâncărurilor tradiționale autentice, în locurile preferate de localnici.
Dacă veniți în vacanță în noiembrie, probabil că vă veți stabili într-unul
dintre orașele de pe coasta de nord - Heraklion, Rethymno sau Chania, care sunt
și cele mai animate.
Fie că sunteți un gurmand pasionat sau un căutător de experiențe unice, un tur gastronomic ghidat vă va stârni simțurile, în timp ce explorați cultura alimentară a cretanilor. Împreună cu ghidul local specializat, veți parcurge trasee pitorești ale orașului pentru a descoperi piețe de produse alimentare, brutării, băcanii, taverne și cafenele tradiționale, absorbiți în atmosfera locală. Veți fi încântați să auziți istoria unora dintre cele mai populare feluri de mâncare ale insulei. Veți vizita cele mai bune locuri pentru a savura diferite tipuri de brânză, în timp ce aflați despre tradiția brânzeturilor din Creta. Puteți să vă opriți la magazinele de miere pentru a vă face cunoștință cu arta apiculturii și pentru a gusta soiurile de miere indigenă. Și, cu siguranță, veți dori să încercați faimoasa plăcintă cremoasă „bougatsa”, delicioasele „kalitsounia” sau tradiționalele mini-plăcinte de la patiseriile frecventate de localnici.
La final, ce-ar putea fi mai plăcut decât să vă relaxați și să vă petreceți seara degustând vinuri și raki la o cină privată, cu preparate inspirate din bucătăria cretană, într-un spațiu cald și confortabil, alături de prieteni și familie!
Excursii și drumeții
Drumețiile în Creta sunt cel mai bun mod de a admira peisajele și de a
explora diversitatea și sălbăticia naturii. În zilele însorite ale lunii
noiembrie, excursiile prin insulă sunt cu adevărat plăcute, fără disconfortul
transpirației și teama de insolație, ca în timpul verii. O mare parte din
traseele de drumeții din Creta traversează zone declarate protejate, cum ar fi
Rezervația Națională Lefka Ori, una dintre cele șapte rezervații naționale din Grecia sau
multe alte zone cu regim protejat, etichetate Natura 2000.
Traversând insula de la Kissamos la Zakros, traseul european de lungă distanță E4 cuprinde o rețea mare de itinerarii cu valoare culturală, naturală și istorică, dintre care multe rămân accesibile chiar și în lunile de iarnă. În afară de E4, există zeci de trasee cartografiate de o frumusețe remarcabilă, care merită parcurse la pas. Potecile străvechi și drumurile de piatră care odinioară erau rutele comerciale ale insulei sunt astăzi străbătute de turiștii care iubesc vacanțele active și aventura.
Multe cluburi de hiking și alpinism funcționează pe toată durata anului, iar unele agenții de turism oferă pachete tematice și ghizi acreditați pentru drumeții pe insulă. Deci, dacă doriți să ieșiți prin peisaj, departe de drumurile asfaltate, nu uitați să vă împachetați ghetele de drumeție!
Vizite și pelerinaje la mănăstiri
În Creta există sute de mănăstiri, biserici și capele bizantine. Insula
are o istorie religioasă îndelungată, creștinismul fiind fondat aici încă
de la începutul istoriei sale, de către Sfântul Pavel și discipolul său, Titus,
care a devenit sfântul patron și ocrotitor al Cretei. De-a lungul secolelor, ocupanții
străini care s-au succedat au încercat, fără succes, să suprime credința
ortodoxă a populației locale. În ciuda persecuției și martiriului suferite de
înaintași, spiritul și credința ortodoxă se reflectă puternic astăzi, atât în
viața de zi cu zi a locuitorilor, cât și în bogăția moștenirii religioase.
Merită cu adevărat să vizitați mănăstirile și bisericile din Creta, nu numai
pentru a admira stilul arhitectural, picturile murale, sfintele moaște și
obiectele ritualice, ci și muzeele sau expozițiile de icoane bizantine și artă
religioasă, găzduite de aceste așezări.
Dacă se întâmplă să vă aflați în partea de vest a insulei, puteți alege să vizitați Mănăstirea Arkadi, Agios Giogios Karydi în Vamos, Mănăstirea Agia Triada (Sfânta Treime), Mănăstirea Chrissokalitissa, Mănăstirea Katholiko, Catedrala Mitropolitană Evangelistria din Chania, doar pentru a menționa unele dintre ele. La est, nu ratați mănăstirea Agios Giorgos Selinari, Mănăstirea Panagia Kera Kardiotissa, Mănăstirea Panagia Gouverniotissa, Biserica și Chilia lui Agios Myronas, biserica rupestră Agia Fotini, Biserica Panagia Galatiani sau impresionanta mănăstire Toplou din Sitia. Pe 11 noiembrie, vă puteți alătura sărbătorii Sfântului Mina, sfântul păzitor al capitalei Heraklion și puteți vizita Catedrala Agios Minas - una dintre cele mai mari biserici din Grecia. De asemenea, la câțiva pași în centrul vechi al Heraklionului, veți găsi Bazilica Agios Markos ce găzduiește Galerile de artă ale orașului și Biserica Agios Titos, unde se află relicvariul cu craniul Sfântului Titu, ocrotitorul Cretei.
Puteți să optați pentru un tur organizat cu ghizi specializați sau puteți să utilizați o hartă cu trasee și locuri de interes și să mergeți pe cont propriu. Asigurați-vă că aveți îmbrăcaminte decentă și respectați codul de conduită, cât timp sunteți în incinta lăcașurilor de cult.
Vizitați o distilerie de raki
Raki-ul, cu numele său original cretan ”tsikoudia” (în Grecia numit ”tsipouro”), este un element esențial în cultura cretană. Fie că e vorba de
primirea unui oaspete, de o vizită de familie, de o întâlnire între vecini sau
de o discuție de afaceri, ritualul de întâmpinare al unui cretan include
neapărat un pahar de raki, simbolizând prietenia și ospitalitatea. În unele
părți ale insulei, la finalul prânzului sau cinei, tavernele oferă oaspeților
raki rece, ca băutură digestivă, alături de un desert din partea casei. Având
rakiul ca un fel de ”încălzitor de inimi” și ”lubrifiant” pentru comunicare,
cretanii îl fac pe orice străin să se simtă oaspete bine primit și pe oaspeți
să devină prieteni.
În fiecare an, după culesul viei, de la sfârșitul lunii octombrie și
până la mijlocul lui decembrie, în Creta și Grecia are loc Rakokazano sau
Kazanema, evenimentul tradițional de producere a rakiului. Distilarea rakiului
este un proces care urmează o metodă veche, păstrată nechimbată până în zilele
noastre. După o lună de fermentare în butoaie, tescovina (”strafyla” - rămasă
după stoarcerea strugurilor pentru vin) este fiartă într-un cazan și trecută
printr-o instalație de distilare, la capătul căreia se obține renumita băutură
alcoolică cu un gust și o intensitate caracteristice.
În Grecia, distilarea rakiului poate avea loc numai în distilerii
certificate (”rakokazana”) și există cel puțin un gospodar în fiecare sat cu
licență pentru a produce băutura. Mai mult decât un proces tehnologic atent
monitorizat de proprietar, fabricarea rakiului este o adevărată sărbătoare
pentru întreaga comunitate. Oamenii se adună în jurul rakokazanei pentru a
mânca, bea, cânta și dansa împreună, însoțiți de lăutarii locali și
instrumentele lor muzicale. Dacă vizitați Creta în noiembrie, căutați un sat de
munte și alăturați-vă unei rakokazana pentru a asista la distilarea rachiului
tradițional și a vă face prieteni noi! E timpul de petreceri!
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu